Zi de coșmar pentru o familie din satul Cătunu, comuna Poeni. Ieri, în jurul orei 12:30, un incendiu devastator a izbucnit în gospodăria oamenilor, cuprinzând casa de locuit, mai multe anexe și o combină agricolă. Focul s-a extins rapid, cu pericol de propagare la alte clădiri și materiale combustibile aflate în apropiere.
La apelul de urgență făcut la 112, au intervenit imediat pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu 7.000 de litri de apă și o ambulanță SMURD.
Din cauza amploarei incendiului, au fost chemați în sprijin și pompierii de la Punctul de lucru Dobrotești, care au venit cu o autospecială de capacitate mare, echipajul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență Petrom Energy, cu o mașină de stingere, precum și pompierii voluntari din comuna Scurtu Mare. De asemenea, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Poeni a intervenit cu un buldoexcavator, care a ajutat la degajarea zonelor blocate.
Intervenția a fost extrem de dificilă. În curte erau multe materiale inflamabile, spațiile erau înguste, iar alimentarea autospecialelor cu apă s-a făcut în navetă, de la o distanță de aproape 4 kilometri.
Chiar și în aceste condiții grele, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul în aproximativ două ore, salvând bunuri în valoare de peste 300.000 de lei.
Din păcate, pagubele sunt și ele importante: au ars aproximativ 50 de metri pătrați din casă – două dormitoare, bucătăria și baia –, acoperișul pe o suprafață de 100 mp, o combină agricolă, o magazie din lemn în care funcționa un atelier de termopane și un mic service auto. Au mai fost distruse 20 de bare din PVC, trei butelii de gaz, o butelie de oxigen, mobilier, electrocasnice și scule electrice. Valoarea totală a pagubelor este estimată la 200.000 de lei.
În doar câteva ore, familia a pierdut aproape jumătate din agoniseala de-o viață, strânsă cu muncă și sacrificii.
Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit produs la instalația electrică a gospodăriei.