VIDEO Drona: Nu e gata nici acum A0 sud Bucuresti. Termenul a fost din nou amanat

Autostrada A0 Sud Lot 3 este considerată de experți cel mai important proiect care trebuie deschis traficului în 2025, a adunat întârzieri acumulate de peste de doi ani jumătate.

Tronsonul de circa 18 km ar fi o gura de aer pentru zona de sub a Capitalei,șoferii ar putea ocoli Bucureștiul pe autostradă de la est la vest, de la A2 (București- Constanța) la A1 (București-Pitești), insa constructorul grec Aktor are intarzieri foarte mari.

Ce penalități a aplicat până acum statul 

Conform unui răspuns CNAIR la solicitarea HotNews.ro, constructorul avea termenul oficial de finalizare 23 noiembrie 2022, dar că a oferit constructorului o extensie de timp până la 6 noiembrie 2023. 

Ulterior, pe parcursul anului 2024 termenul de finalizare a fost „amânat de constructor de trei ori”. 

În afară de această întârziere, constructorul a înregistrat un decalaj de un an încă din etapa de proiectare. În total practic se fac aproape 2 ani și jumătate de întârziere față de planurile inițiale.

Constructorul a primit certificat negativ din partea autorităților, dar i s-au aplicat și penalități financiare: 5 milioane de lei la un contract de 853 de milioane de lei.

A0 Sud – Lotul 3 – fișă tehnică

  • Lungime: 18 km (DN6-A1), 1 nod rutier cu A1
  • Cost: 853 mil lei (fără TVA)
  • Constructor: Asocierea Aktor – Euroconstruct Trading
  • Execuție începută în: noiembrie 2021 (Proiectare avizată abia în octombrie 2021)
  • Stadiu (aprilie 2025): peste 80%
  • Contract semnat pe 14 aprilie 2019 / Licitația începută în iulie 2017.
  • Termen de finalizare contractual: 6.11.2023 (inițial noiembrie 2022)
  • Termen realist de finalizare: aprilie-mai 2025

Bucata de autostradă care ar fi completat semi-inelul sudic de autostradă care ocolește Capitala este considerată „cea mai importantă autostradă” de către unii dintre observatorii independenți. „Este în continuare cea mai importantă și cea mai așteptată deschidere”, Ionuț Ciurea, directorul de la Pro Infrastructura. Asta datorită influenței pozitive asupra întregii zone de sud a țării, nu doar a Capitalei.

Inclusiv teleormanenii ar beneficia major de aceasta. Multi dintre cei care locuiesc in zona Militari Chiajna ar scurta enorm timpul de tranzit, iar cei care intra prin Rahova ar avea un trafic mult mai lejer, degrevat de aceasta sosea.

„Nu există în toată țara un proiect de finalizat mai important ca acesta în momentul de față, nu există alt ciot ca acesta de 18 kilometri care să aibă un impact mai mare, un impact imediat”, spunea Ciurea, citat de Hotnews.

Finalizarea unei ocoliri rapide și moderne a Capitalei va favoriza inclusiv și traficul local, unul foarte mare, mutând de pe actuala șosea de centură vehiculele, în special cele grele, de tranzit și lăsând DNCB mai goală pentru a fi folosită de localnici. În plus, o autostradă A0 care să ocolească Capitala va ajuta numeroase afaceri și transportul comercial pe un coridor și așa aglomerat. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *