Victimă ucisă, dosar prăfuit: cum trec anii în justiția din Teleorman peste dosarele penale

La sfârșitul anului 2022, în comuna Peretu din județul Teleorman, o femeie aflată pe bicicletă a fost lovită de o mașină. La volan se afla o șoferiță de 44 de ani din Nenciulești. Victima a murit la scurt timp după impact. Vezi detalii aici

Au trecut peste trei ani de la tragedie, însă dosarul nu a fost încă soluționat.

În primul rând, cauza a rămas mai bine de doi ani la Parchetul Roșiori de Vede. Întrebat de ce ancheta durează atât de mult, prim-procurorul a explicat că instituția funcționează cu un deficit major de personal, fiind operațional doar el și un procuror stagiar cu competențe limitate.

Pe 19 iunie 2024, conducerea Parchetului a admis că solicitarea familiei de urgentare a dosarului este întemeiată și a promis avansarea cauzei până la sfârșitul lunii august, insa abia in decembrie rechizitoriul a fost gata.

Ne aflăm la 24 decembrie 2025, un an mai tarziu, iar la Judecătoria Roșiori de Vede cauza bate pasul pe loc.

Reporterii Teleorman-NEWS.ro au cerut puncte de vedere și din partea instanței. În mod ironic, purtătorul de cuvânt al instituției este chiar judecătoarea care instrumentează dosarul, astfel că răspunsul oficial a venit de la o altă judecătoare.

Parcursul dosarului arată astfel: după decesul victimei, la finele lui 2022, dosarul a fost înregistrat la Parchet, unde a rămas mai bine de doi ani. Sub presiunea familiei și a presei, cauza a fost trimisă în judecată abia pe 9 decembrie 2024, insa abia pe 27 martie 2025 s-a constatat legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății.

Ulterior a intervenit vacanța judecătorească din lunile iulie și august, apoi protestul magistraților, perioadă în care au fost judecate doar cauze urgente, între 26 august și 21 octombrie 2025. Drept urmare, primul termen efectiv al dosarului a fost programat abia pentru finalul lunii martie 2026.

Instanta precizează ca judecătoarea cauzei că doar în 2025 a soluționat aproape 2000 de dosare și are încă aproximativ 900 în lucru, invocând un volum foarte mare de activitate. De asemenea, ni se precizeaza ca la Judecatoria Rosiorii de Vede este un deficit foarte mare de personal.

Dacă privim liniar parcursul acestui dosar, constatăm că de la accidentul produs la sfârșitul anului 2022 și până la primul termen real de judecată programat pentru martie 2026 trec aproximativ trei ani și patru luni.

Chiar și până la data de 24 decembrie 2025 au trecut deja trei ani de așteptare pentru familia victimei, fără ca procesul să fi intrat propriu-zis în dezbatere.

Este un timp uriaș pentru niște oameni obișnuiți, care nu cer altceva decât aflarea adevărului și stabilirea răspunderii. În fața unor astfel de întârzieri, dreptatea nu mai pare doar lentă, pare ca nu mai vine niciodata.

Am pierdut timp, bani si sanatate. Si dvs sunteti ultima speranta.-Ne spune cu lacrimi in ochi fiica victimei, care isi cauta dreptatea pe holurile instantei.

Si uneori te intrebi daca nu cumva nu pot muri de baranete si cei care asteapta dreptatea care pare sa nu mai vina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *