Val de femei-problemă în Teleorman- de la sotii batause la soferite fara permis

O șoferiță de 25 de ani, prinsă fără permis la volanul unei mașini luate pe ascuns, iar o alta retinuta ca si-a batut sotul

Tot mai multe femei din Teleorman ajung în atenția poliției, iar ultimele zile au adus două cazuri care au stârnit rumoare în județ. De la condus fără permis și mașini luate pe ascuns, până la scandaluri violente în familie, unele reprezentante ale sexului frumos par să fi trecut de partea cealaltă a legii.

Primul episod s-a petrecut la Zimnicea, pe 5 martie. Polițiștii au tras pe dreapta un autoturism pe strada Grivița, iar surpriza a fost uriașă când au descoperit cine era la volan: o tânără de 25 de ani care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ca și cum situația nu ar fi fost deja gravă, verificările au scos la iveală și un alt detaliu: autoturismul fusese luat fără drept, fiind vorba despre furt în scop de folosință. Tânăra s-a ales acum cu dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru infracțiuni rutiere.

Un alt caz tensionat a avut loc la Roșiori de Vede, unde rolurile dintr-o familie s-ar fi inversat complet. Potrivit anchetatorilor, o femeie și-ar fi agresat fizic soțul chiar în propria locuință. Incidentul nu ar fi fost singular: cu câteva zile înainte, aceasta l-ar fi amenințat și l-ar fi lovit din nou.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva femeii, însă bărbatul ar fi refuzat montarea unui sistem electronic de monitorizare. În final, după administrarea probelor, femeia a fost reținută, iar cazul este acum pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Două cazuri în doar câteva zile care arată că scandalurile și problemele cu legea nu mai țin cont de gen, iar în Teleorman femeile apar tot mai des în dosarele penale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *