Teleormanenii cred in Marți 13 – Superstiție, ghinion sau doar o zi ca oricare alta?

În cultura populară românească, marți 13 e considerată una dintre cele mai ghinioniste zile din an. Deși nu există dovezi clare că această dată ar influența negativ evenimentele, superstițiile persistă, mai ales în zonele rurale, unde tradiția și credințele populare încă au un cuvânt greu de spus.

Ziua de marți este asociată cu zeul Marte, simbol al războiului și conflictului, iar cifra 13 are de secole reputația de „număr cu ghinion”. Combinația dintre ele – marți 13 – e, pentru mulți, un semn că ar trebui să evite decizii importante, deplasări sau începuturi noi.

În Teleorman, nu puțini sunt cei care azi preferă să nu semneze acte, să nu împrumute bani și, mai ales, să stea departe de „ceasurile rele”.

Psihologii spun că aceste temeri vin dintr-o dorință firească de a găsi explicații pentru întâmplările neplăcute. În fond, dacă ți se întâmplă ceva rău azi, e mai simplu să dai vina pe „marți 13” decât pe întâmplare sau neatenție. Cu toate acestea, luni, 12 mai, a fost zi cu ghinion pentru multi teleormaneni implicati in accidente auto, care parca au explodat in aceasta zi.

Realitate sau superstiție, ziua de marți 13 continuă să ne bântuie imaginarul colectiv – și, cel puțin pentru unii, chiar și agenda zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *