O tragedie s-a petrecut luni in Alexandria- un pompier tanar a fost gasit mort, in casa, de colegii lui, care au fost chemati sa sparga usa.
Daniel era pompier la Zimnicea, unde lucra si ca salvator pe SMURD. Desi tanar, avea o afectiune a cailor respiratorii care s-a acutizat in ultima perioada.
Isi luase concediu ca sa se odihneasca, insa a murit in somn, singur, in casa, in apartamentul in care locuia in Alexandria.
Fratele lui a fot cel care a dat alarma la 112, pentru ca Daniel nu mai rapundea la apeluri.
Colegii de la Alexandria s-au dus cu o stingere, o descarcerare si o ambulanta SMURD, insa nu au mai putut face nimic pentru Daniel, care decedase deja in somn.
Locuia singur, si nu a avut cine sa il ajute.
Desi tanar, , 40 de ani, a fost unul dintre salvatorii de bază ai subunității din Zimnicea, timp de aproape 19 ani, unde a participat la nenumărate intervenţii în calitate de paramedic și servant, reușind să îndeplinească cu succes toate sarcinile încredințate.
Acesta va fi inmormantat cu onoruri militare, iar cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, pot afla că slujba va avea loc mâine, 19 martie 2025, începând cu ora 13:00, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, din municipiul Alexandria, de pe strada Libertății, nr. 365, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul „Sfântul Alexandru”, aflat la ieșirea din oraș spre municipiul București.