Pompierii din Teleorman, pusi pe amenzi: 20.000 euro doar intr-o singura zi, in Alexandria

Pompierii din Teleorman, au aplicat amenzi in valoare a echivalentul de 20.000 euro doar intr-o singura zi, in Alexandria.

Luni, 9 decembrie, a fost zi neagra pentru doi producatori din Alexandria, care nu au avut autorizatie la incendiu cand au venit inspectorii ISU in vizita, asa ca s-au ales cu cate o amenda de 50.000 de ron fiecare.

Pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor, în cursul zilei de ieri, inspectorii de
prevenire din cadrul unității noastre au efectuat două controale de specialitate la doi operatori economici dindomeniul producției, în municipiul Alexandria.


În urma verificărilor, s-a constatat că aceștia își desfășurau activitatea în clădiri fără autorizație
de securitate la incendiu, motiv pentru care s-au aplicat două sancțiuni contravenționale, de câte 50000
de lei fiecare.

Important de menționat este faptul că funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu
reprezintă o încălcare a legii, iar răspunderea revine exclusiv deținătorilor respectivelor construcții.


Solicităm tuturor administratorilor/proprietarilor obiectivelor socio-economice din județul nostru să inițieze demersurile necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește procesul de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care instituția noastră manifestă întreaga deschidere și disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *