Un grav incident care putea degenera intr-o tragedie a paralizat vineri dupa masa traficul pe E70, Alexandria, -Bucuresti.
Din senin, o masina de gunoi care se afla in trafic a luat foc ca o torta. Soferul a avut prezenta de spirit sa traga in afara partii carosabile, si sa se salveze. Fumul s-a vazut de la zeci de km distanta, iar traficul a fost paralizat zeci de minute in zona, coloanele de masini intinzandu-se pe multi kilometri.
Masina, apartinand operatorului de salubritate IRIDEX, care s-a lansat recent in Teleorman, inlocuind celebrul POLARIS, s-a facut scrum, iar fumul toxic a impanzit soseaua. Desi s-a laudat in presa locala cu o “flota” de zeci de autocamioane noi, se pare ca firma ar fi preluat si masini de gunoi mai vechi, de la fostul operator, altfel nu se explica nici de ce masina a luat foc din senin, si, mai ales, de ce un angajat Iridex, care a ajuns inaintea politiei si a pompierilor la zona incidentului, a interzis soferului sa povesteasca presei cum s-a intamplat.
De altfel, la fata locului s-au aflat mai multe masini ale conducerii firmei cu pricina, iar persoana care parea din conducere, care a interzis soferului sa vorbeasca cu presa, a incercat sa ascunda inclusiv numele firmei IRIDEX.
Pompierii s-au luptat zeci de minute cu focul, iar traficul pe E70 Alexandria-Bucuresti a fost paralizat mai bine de o ora, pe ambele sensuri de mers, intrucat, pe langa pericolul de explozie, fumul inecacios si toxic obtura vizibilitatea, iar focul se extinsese si la vegetatia de pe ambele parti ale soselei.