„Mădălin Borș: „România riscă să rămână în urmă fără investiții majore în infrastructura energetică!””

În cadrul unei dezbateri organizate de Financial Intelligence și Federația ACUE, deputatul teleormănean Mădălin Borș a subliniat importanța urgentării investițiilor în infrastructura energetică a României, pentru a susține tranziția către un sistem energetic mai verde și mai accesibil.

Alesul, membru in Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor si in Comisia de Industrii si Servicii, pune punctul pe  i la subiectul care pare ocolit de mai toata lumea din energie, in special de distribuitori: Trebuie ca banii incasati de la populatie sa mearga in investitii in retea, nu doar in profit.

Conform unor surse, astazi, doar 7% din banii incasati merg catre infrastructura, si restul se duc in buzunarele distribuitorilor, ceea ce nu este corect nici pentru economie, nici pentru stat, si, mai ales, pentru consumatorul final, platitorul lunar de facturi.

Madalin Borș a afirmat că „România are nevoie de energie, iar această energie trebuie să fie la un preț accesibil pentru toți consumatorii!”

Deputatul teleormanean a insistat asupra faptului că modernizarea și extinderea rețelelor de energie electrică trebuie să fie priorități naționale. Acesta a subliniat că infrastructura energetică reprezintă „coloana vertebrală” a tranziției energetice, facilitând integrarea surselor regenerabile și asigurând livrarea eficientă a energiei către consumatori.

„Investițiile majore în rețelele de electricitate sunt esențiale pentru susținerea producției de energie verde, care va crește semnificativ în perioada următoare. Fără aceste investiții, România riscă să rămână în urmă, cu un sistem energetic depășit care nu va putea răspunde cerințelor unei economii moderne și sustenabile”, a adăugat Borș.

Deputatul a menționat că studiul prezentat în cadrul evenimentului arată impactul economic semnificativ al acestor investiții. Potrivit estimărilor, investițiile în infrastructura energetică ar putea aduce un impact economic de până la 10,6 miliarde EUR pe an, sumă crucială pentru revitalizarea economiei României, în contextul actualelor provocări economice.

„Este momentul să avem dezbateri constructive între autorități și industrie pentru a găsi cele mai bune soluții pentru dezvoltarea acestui sector strategic. România nu își poate permite să piardă această oportunitate de a deveni o țară mai puternică și mai verde”, a concluzionat Mădălin Borș.

Cu un astfel de apel, deputatul reiterează necesitatea de a pune energia pe primul loc, pentru a asigura un viitor sustenabil și prosper pentru toți românii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *