Luni cu ghinion în Teleorman: trei accidente într-o singură zi !

Ziua de luni n-a început prea bine în Teleorman. Poate că de vină o fi fost cerul înnorat sau graba specifică începutului de săptămână, cert e că în doar câteva ore s-au produs trei accidente rutiere pe drumurile din județ. Măcar dacă era marți 13, șoferii mai aveau o scuză.

Primul a avut loc pe DJ 503, în localitatea Blejești, unde două mașini s-au „întâlnit” cam brutal. A intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Din primele informații, ar fi o victimă.

Al doilea accident s-a produs pe DJ 504, în zona Perii Broșteni. Aici, o mașină s-a răsturnat, iar în urma impactului au rezultat trei victime – doi bărbați și o femeie, cu vârste între 45 și 71 de ani. Din fericire, toate persoanele erau conștiente, deși serios lovite. Una dintre ele a fost scoasă dintre fiarele contorsionate de pompieri, cu ajutorul echipamentelor de descarcerare. Toți cei trei răniți au fost transportați la spitalul din Alexandria pentru îngrijiri.

Al treilea accident s-a petrecut pe E70, în localitatea Plosca, unde trei autoturisme au fost implicate. Și aici, o persoană a rămas blocată în mașină și a avut nevoie de ajutorul pompierilor. După ce a fost scoasă, a primit primul ajutor și a fost dusă la UPU Alexandria cu traumatisme ușoare.

Pompierii au intervenit prompt la toate cele trei evenimente, au acordat primul ajutor, au asigurat zona și au lăsat locul „curat” pentru anchetatorii care vor stabili cum s-au petrecut de fapt lucrurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *