Ionuț s-ar fi sinucis aseară fără să-i pese de copil.
O ipoteză șocantă se conturează cu privire la accidentul petrecut joi seara pe drumul Alexandria–Turnu Măgurele. Tăticul care s-a izbit frontal de un BMW condus de o doctoriță ar fi vrut să își ia viața.
Ionuț, de 34 de ani, are o fetiță de 5 ani, Gabriela, cu soția sa. Ambii sunt din Teleorman, de lângă Turnu Măgurele, dar ambii sunt mutați în București.
De circa o lună s-au despărțit, femeia fiind cea care ar fi pus capăt relației. Ionuț nu ar fi reușit să treacă peste, dar își organizau cum dormea fetița, când la unul, când la altul.

„Dacă vrei să exiști mâine în amintirea copilului tău, trebuie să fii prezent azi în viața lui” – este textul care însoțește poza cu fetița lui Ionuț, postată pe 30 martie de Ionuț.
Ieri, Ionuț a stabilit să o ia pe Gabi la el și să doarmă împreună, mama i-a făcut pachetul de grădiniță, urmând ca Ionuț să ducă fetița a doua zi la grădiniță, după ce i-ar fi citit povești înainte să o adoarmă.
Cea mica er auniversul lui, si mai toate postarile lui de pe facebook se invarteau in jurul fetitei sale.
La ora 18, în drum spre casa soției, de unde să o preia pe cea mică, Ionuț a vorbit cu cel mai bun prieten la telefon. Este ultimul lui apel telefonic.
Teleorman News.ro a luat legătura cu prietenul lui Ionuț, care ne-a spus că băiatul se plângea că nu poate să treacă peste despărțire, că vrea să se împace cu femeia și să formeze din nou o familie fericită.
„Dacă nu mai vrea să vă împăcați, asta este, mergi înainte, nu se sfârșește viața aici”, i-ar fi spus Mădălin.
De aici, lucrurile au luat o turnură cumplită și fără explicații. Iar viata lui chiar s-a sfarsit.
Ionuț, după ce a preluat-o pe cea mică, în loc să meargă la el acasă să îi citească povești înainte să o culce, a plecat spre Teleorman.
A mers pe E70 Alexandria–București, iar de la Alexandria spre Turnu Măgurele.
Pe o porțiune de drum drept, pe DN52, înspre Furculești, Ionuț a intrat inexplicabil pe contrasens, izbindu-se din plin de un SUV BMW condus de o tanara doctoriță din Turnu Măgurele, Opriș Amalia Cristina, care a avut neșansa să se afle la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.
„Se conturează ipoteza că a pătruns în mod deliberat pe contrasens”, ne-a declarat o sursă din anchetă.
Impactul a fost atât de violent încât Ionuț a murit pe loc, suferind răni groaznice. Fetița a fost azvârlită din mașină, întrucât nu era în scăunelul special și nici nu purta centură, iar doctorița a fost încarcerată și rănită grav. Mașinile s-au făcut zob, iar bucăți din acestea s-au risipit pe sute de metri.
După izbitura puternică, se auzea doar plânsul fetiței: „mami, mami”, așa că primii martori au alertat forțele de intervenție, care au căutat zeci de minute și pe mamă, pe câmp.
„Nu a dat semne că ar vrea să își ia viața când am vorbit cu el”, a spus prietenul lui pentru Teleorman News.ro. „Dar ceva nu se leagă. Mie mi-a spus că o ia să o ducă la grădiniță, nicidecum la bunici. El oricum locuia în București, deci nu prea avea de ce să meargă acolo, mai ales că îi pregătise ghiozdănelul pentru grădiniță.”
Acum, fetița a rămas cu o traumă cumplită, dar a avut zile. Tatăl ei nu mai este, iar doctorița care a avut neșansa să se afle în drumul lui Ionuț se zbate între viață și moarte la un spital din Capitală.