Echipamente noi la spitalul din Zimnicea: RX și Computer Tomograf pentru comunitate

Primarul Petre Pârvu anunță vești bune pentru locuitorii orașului Zimnicea! Spitalul orășenesc a fost dotat recent cu două echipamente medicale importante: un aparat RX și un computer tomograf (CT), ambele menite să îmbunătățească serviciile de sănătate din oraș.

Aparatul RX este nou-nouț și foarte performant, fiind folosit pentru radiografii, iar computerul tomograf va permite investigații detaliate, esențiale pentru diagnosticări precise. Ambele echipamente au fost achiziționate printr-un proiect de modernizare a spitalului, derulat de Compania Națională de Investiții (CNI).

Pentru ca noile aparate să fie complet funcționale, mai trebuie realizat branșamentul la rețeaua electrică și obținute autorizațiile necesare de la CNCAN. În plus, asistentele medicale vor fi pregătite pentru a lucra cu aceste aparate moderne, iar rezultatele investigațiilor CT vor fi interpretate de medici specialiști.

Modernizarea spitalului continuă, așa că în curând locuitorii Zimnicei vor putea beneficia de servicii medicale mai bune și mai rapide chiar la ei acasă. “Doamne ajută! Și să fie de bine pentru toți!”, a transmis primarul Petre Pârvu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *