Un incident grav s-a petrecut în această seară, în jurul orei 19.55, pe drumul dintre localitățile Călinești și Copăceanca, unde un copac, smuls din rădăcini de vântul puternic, a căzut peste un autoturism aflat în mers.
În mașină se aflau patru persoane: două femei, de 26 și 47 de ani, și doi copii, de 8 și 9 ani. Toți au fost răniți, însă, din fericire, erau conștienți și cooperanți la sosirea echipajelor de intervenție.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, alături de trei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman.
Victimele au primit primul ajutor la fața locului, apoi au fost transportate la UPU Alexandria, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au rămas la fața locului pentru asigurarea zonei și îndepărtarea copacului, iar cazul a fost preluat de autoritățile competente pentru cercetări.