Echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman au avut un sfârșit de săptămână extrem de solicitant. În perioada 26-28 iunie au intervenit la 543 de solicitări, dintre care 81 au fost urgențe de Cod Roșu.
Printre cele mai grave intervenții s-au numărat 23 de cazuri în care pacienții au fost găsiți în stare de inconștiență, dar și șapte accidente rutiere, soldate cu mai multe victime transportate la spitale din Teleorman și București. Cel mai grav accident s-a produs la Prunaru, unde cinci persoane au fost rănite, printre acestea aflându-se și doi copii.
Raportul de activitate mai arată că echipajele au intervenit pentru 68 de cazuri de dureri abdominale, 55 de dureri de spate, 35 de agresiuni și conflicte, 30 de persoane cu cefalee și 20 de pacienți cu afecțiuni respiratorii.
În contextul avertizărilor de caniculă emise pentru următoarele două zile, medicii recomandă evitarea expunerii la soare între orele 11:00 și 18:00, consumul suficient de lichide, purtarea hainelor lejere și evitarea efortului fizic în orele de vârf. O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice, iar la apariția unor simptome precum amețeală, leșin sau dificultăți de respirație este recomandat apelul imediat la 112.