Tragedia petrecută in primavara , când un bărbat din Orbeasca, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a ucis o persoană nevinovată pe stradă, este încă un semnal alarmant pentru comunitate. D.M., agresorul, a lovit victima repetat, fără nicio provocare ori motiv aparent, până i-a provocat moartea.
Totul, după ce venise de la un magazin din comună, demonstrând cum alcoolul, combinat cu impulsivitatea și violența, poate transforma o zi obișnuită într-un coșmar.
Scena a fost una de o cruzime de neimaginat in zona civilizata, dar in unele localitati din Teleorman pare sa fie la ordinea zilei: Agresorul a continuat să lovească victima cu pumnii și picioarele, inclusiv prin sărituri peste corpul acesteia, provocându-i compresia toracelui și alte leziuni interne severe, care i-au fost fatale în aceeași zi, la Spitalul Județean de Urgență Alexandria.
Orbeasca pare să fie prinsă într-un cerc vicios: betivii care nu își controlează comportamentul pun în pericol viețile celorlalți, iar comunitatea trăiește cu teama că un simplu drum pe stradă poate deveni mortal. Nu este vorba doar despre un caz izolat, ci despre un fenomen care cere atenție, responsabilitate și măsuri ferme.