Teleormanul se află sub o avertizare nowcasting de vreme severă, valabilă luni, 31 martie, între orele 19:45 și 21:00. Potrivit meteorologilor, în mai multe localități din județ se vor semnala averse torențiale, intensificări ale vântului, descărcări electrice și căderi de grindină.
Printre zonele afectate se numără Alexandria, Videle, Orbeasca, Peretu, Botoroaga, Plosca, Drăgănești-Vlașca, precum și alte localități din județ. Cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp, ceea ce poate duce la acumulări rapide de apă pe carosabil și în zonele joase.
Vântul va sufla cu putere, iar rafalele pot provoca doborârea unor crengi sau chiar a unor arbori. Totodată, grindina de mici dimensiuni poate produce pagube culturilor agricole și autoturismelor.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările pe durata fenomenelor severe, să nu staționeze sub copaci sau stâlpi de electricitate și să își asigure bunurile din curți și balcoane. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, având în vedere riscul de carosabil alunecos și vizibilitate redusă.
Vă vom ține la curent cu evoluția fenomenelor meteorologice din județ.