Amenzi de aproape 15.000 euro după controalele pompierilor! Surprize în școli, primării și biserici din Teleorman

Pompierii au dat iama în ultimele două zile prin mai multe localități din județ și au lăsat în urmă amenzi de aproape 80.000 de lei! Militarii au verificat școli, biserici, primării și firme din Ștorobăneasa, Răsmirești, Olteni și Smârdioasa, iar neregulile descoperite au scos fum, la propriu și la figurat.

Două instituții funcționau fără autorizație de securitate la incendiu – și s-au ales cu sancțiuni uriașe, de 70.000 de lei. Alte două amenzi, în valoare de 7.500 de lei, au fost aplicate la Ștorobăneasa, unde serviciul voluntar pentru situații de urgență nu era dotat cum cere legea. În plus, alte două unități au primit câte 1.000 de lei amendă pentru instalații electrice defecte, un risc uriaș de incendiu.

În total, pompierii au dat 44 de sancțiuni și au pus termene clare pentru remedierea problemelor. Au instruit și angajații din instituțiile verificate, ca să știe cum să acționeze în caz de urgență și cum se folosesc stingătoarele.

„Nu vrem să dăm amenzi, vrem să prevenim tragediile”, spun reprezentanții ISU Teleorman. Dar, până la responsabilitate, se pare că unele locuri trebuie „trezite” cu sancțiuni usturătoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *