Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Teleorman au desfășurat luni, 6 iulie, între orele 11:00 și 15:00, o acțiune de control pe DN6, în cadrul sistemului „RELEU”, coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române.
Acțiunea a avut ca scop creșterea siguranței rutiere, combaterea vitezei excesive și prevenirea accidentelor de circulație.
În urma controalelor, oamenii legii au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.500 de lei. De asemenea, doi șoferi au rămas fără permis de conducere, iar două autovehicule au fost scoase din circulație după ce polițiștii au retras certificatele de înmatriculare până la remedierea deficiențelor tehnice constatate. Totodată, au fost efectuate 26 de testări pentru depistarea consumului de alcool.
Reprezentanții IPJ Teleorman le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să adopte o conduită preventivă, pentru a reduce riscul producerii accidentelor rutiere.