A murit calcat de masina de paine

Un tragic accident s-a petrecut duminica dimineata in Fantanele, dupa ce o persoana a fost calcata de duba care aducea paine, ramanand blocata sub autoutilitara.

In ciuda eforturilor medicilor de a o resuscita, victima a decedat. Este vorba de un batran de aproape 80 de ani care nu ar fi fost vazut de soferul masinii de paine cand era in marsalier.

Astăzi de dimineață, în jurul orei 08.10, pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea au fost solicitați să intervină la un accident rutier cu o victimă surprinsă sub o autoutilitară, în localitatea Fântânele. Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ Teleorman, cu medic. Victima de sub autoutilitară se afla în stop cardiorespirator, fiind extrasă de pompieri și predată echipajului SMURD, care a început imediat manevrele de resuscitare, acestea continuând sub îndrumarea medicului. Din păcate, în ciuda eforturilor personalului medical, persoana nu a putut fi salvată, echipajul SAJ Teleorman fiind nevoit să declare decesul. ISU Teleorman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *