A fugit după infractori, iar astăzi formează antreprenori. Povestea lui Dumitru Goldbach, teleormanean adoptat “„Mai bine să-mi pară rău de ce am făcut decât de ce n-am făcut””

Ajuns la Alexandria fără să-și propună asta, Dumitru Goldbach spune că aici și-a găsit adevărata misiune. A renunțat la uniforma de polițist, a trecut prin afaceri și politică, dar și-a descoperit împlinirea în amfiteatru.

Pentru el, succesul nu se măsoară în funcții sau în bani, ci în oamenii pe care îi inspiră și îi ajută să-și găsească propriul drum. Iar dacă ar rezuma în câteva cuvinte filosofia după care și-a construit viața, acestea ar fi simple: curajul de a încerca și bucuria de a lăsa ceva valoros în urma ta.

Reporter: Sunteți cunoscut în Teleorman atât ca lector universitar, cât și pentru incursiunile în politică. Puțini știu însă că în spatele acestor etichete se află o poveste de viață cu multe răsturnări de situație. Cum a început totul?

Dumitru Goldbach: Am copilărit și am studiat până în clasa a XI-a la Botoșani. Pentru ultimul an de liceu am venit la București, la Colegiul „Eugen Lovinescu”, pentru că visul meu era să devin arbitru de fotbal. Numai că viața a avut alte planuri. Am ajuns om de afaceri, iar înainte de asta am fost… polițist.

„Mi-am depus dosarul la Poliție mai mult în glumă”

Reporter: Cum ajunge cineva polițist din întâmplare?

Dumitru Goldbach: La 19 ani aveam mașina în service. M-am întâlnit la metrou cu mecanicul și l-am însoțit până la sediul unde își depunea dosarul pentru admiterea în Poliție. Mai mult în glumă, mi-am depus și eu dosarul. Am intrat. La proba sportivă am terminat cursa cu un tur de stadion înaintea celorlalți candidați.

A fost repartizat la o secție de poliție din Rahova, unde a lucrat ca agent operativ.

Dumitru Goldbach: Am alergat după infractori și drogați pe străzile Capitalei. Am primit chiar titlul de „Polițistul anului”, pentru rezultatele obținute. Dar, în timp, sistemul m-a dezamăgit.

„Dormeam două ore pe noapte”

În paralel cu munca din Poliție, Goldbach își pregătea doctoratul.

Dumitru Goldbach: Dormeam două ore pe noapte. Lucram la doctorat în concediul de odihnă, pentru că nu primeam concediu de studii. În schimb, vedeam oameni cu studii făcute „pe genunchi” ajungând comisari-șefi. Era un sistem care nu mă mai reprezenta.

Totuși, spune că a întâlnit și oameni excepționali.

Dumitru Goldbach: Șeful meu de secție, Cătălin Spirache, este unul dintre cei mai buni profesioniști pe care i-am cunoscut. Dacă ar ajunge ministru de Interne, imaginea Poliției Române s-ar schimba. Dar cu o floare nu se face primăvară.

Momentul demisiei a fost unul definitoriu.

Dumitru Goldbach: Șeful meu mi-a spus să mă mai gândesc. Dar eu am mers pe un principiu simplu: „Mai bine să-mi pară rău de ce am făcut decât de ce n-am făcut.” Așa că am plecat.

Alexandria, a doua casă

În aceeași perioadă a primit propunerea de a intra în învățământul universitar.

Dumitru Goldbach: Când am primit invitația să devin lector, nici nu am stat pe gânduri. Așa am ajuns la Alexandria, care astăzi este a doua mea casă.

Predă din 2012 la Centrul Universitar Alexandria al Universității „Valahia” și la Academia de Studii Economice din București. A susținut cursuri inclusiv în Kazahstan și, recent, a fost numit în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român.

„Am trecut prin multe partide, dar n-am plecat niciodată după funcții”

Reporter: Ați fost acuzat că ați schimbat prea multe partide. Vă considerați traseist politic?

Dumitru Goldbach: Doar boul e consecvent în politică. Eu n-am avut niciodată funcții și n-am plecat după „cașcaval”, cum fac alții. Din contră, politica m-a costat bani. Eu am cheltuit în politică, nu am câștigat din ea. Am intrat pentru că voiam să schimb ceva în societate.

A trecut pe la PSD, Partidul Conservator, ALDE, PNL, PRU și alte formațiuni, însă spune că niciodată nu funcțiile au fost miza.

„Am încercat mai întâi la PSD, dar am fost refuzat, așa că am ajuns la Partidul Conservator (PC), alături de Daniel Constantin și Cristian Popescu Piedone, oameni pe care până atunci îi văzusem doar la televizor. Numai că eu nu eram genul acela de politician. Nu am avut nicio funcție în viața mea. Atunci se împărțeau funcții, dar pe mine nu mă interesau. Eu voiam doar să schimb, într-un fel, societatea din care fac parte.

De la PC am ajuns la ALDE, iar apoi Eugen Pîrvulescu, care îmi fusese student, m-a adus la PNL, unde am fost secretar general adjunct și purtător de cuvânt. După ce a terminat facultatea, însă, nu m-a mai cunoscut. Am avut și aventura cu Victor Ponta, iar la un moment dat am candidat la Primăria Alexandria din partea PRU.”

„Profesor nu sunt pentru salariu”

Dacă politica nu i-a adus satisfacția dorită, spune că a găsit-o în sala de curs.

Reporter: Faceți mai mult bine ca profesor decât ați fi făcut în politică?

Dumitru Goldbach: Da. Cu siguranță. Eu nu vin la facultate pentru bani. Am trei firme și pot câștiga într-o singură zi cât încasez într-o lună din activitatea de profesor. Predau din vocație.

Crede că succesul unui student depinde în mare măsură de profesor.

Dumitru Goldbach: Eu am o vorbă: „Atitudinea creează altitudine.” Dacă profesorul este implicat și iubește ceea ce face, studentul simte asta. Nu există studenți mai puțin valoroși în Teleorman decât în București.

Ba chiar spune că studenții din Alexandria îl impresionează adesea.

Dumitru Goldbach:„Mulți mă întreabă: «De ce nu pleci? De ce mai stai profesor?». Mă văd că mă agit, că sunt mereu ocupat. E greu să înțeleagă că o fac din vocație, din voință. Pe lângă mâncare, un acoperiș și nevoile de bază, mai ai și alte nevoi: să te simți un om realizat în viață.

Am simțit că am ajutat foarte mulți tineri, în special din Teleorman. Mulți m-au întrebat, i-am orientat și au reușit. Am observat că studenții din Teleorman trecuți de prima tinerețe sunt mult mai implicați, mult mai serioși și mai curioși. Sunt foarte mulți care se întorc din Spania și Italia și vor să deschidă afaceri. Familii întregi vin și devin studenți, oameni care au plecat în Occident pentru o bucată de pâine și nu au avut posibilitatea să învețe la timpul potrivit. Aici am cea mai mare satisfacție, că reușesc să le ghidez pașii. Discutăm cu orele, iar mulți dintre ei reușesc.”

„Nu poți preda marketing dacă n-ai făcut afaceri”

Goldbach spune că teoria fără practică nu are valoare.

Dumitru Goldbach: Nu pot să le spun studenților cum să facă bani dacă eu n-am făcut niciodată afaceri. Sunt profesori care n-au vândut un covrig și predau antreprenoriat. Eu nu mă feresc nici să învăț de la studenții mei. Am avut un student care lucra la Google pe marketing online și i-am spus: „De aici înainte tu mă înveți pe mine.”

Din dorința de a sprijini viitorii antreprenori, a înființat Business Student Hub, un program prin care mentorizează tineri care vor să își deschidă propriile afaceri.

Dumitru Goldbach: Îmi dau seama din primele minute cine are profil de antreprenor. Pe unii îi încurajez, pe alții îi descurajez. Sunt mândru că am contribuit la formarea unor oameni de afaceri de succes.

„Vârsta este doar un număr”

Deși ocupă astăzi și un loc în conducerea Institutului Cultural Român, spune că nu funcțiile îl definesc.

Dumitru Goldbach: Eu nu mă simt mai bătrân de 30 de ani. Fac sport, sunt energic. Vârsta este doar un număr.

Regretă însă că uneori tocmai cei aflați cel mai aproape nu profită de oportunitățile pe care le au.

Dumitru Goldbach: Am organizat la Târgoviște o conferință internațională cu participanți din 28 de țări – din Argentina, Nigeria, Uzbekistan, Canada. De la Alexandria n-a venit nimeni, deși era la o oră și jumătate distanță.

„Teleormănean din întâmplare, profesor din vocație”

Povestea lui Dumitru Goldbach demonstrează că uneori cele mai importante drumuri din viață nu sunt cele pe care le planifici, ci cele care te aleg pe tine. A ajuns în Teleorman din întâmplare, dar a rămas pentru oameni. După o carieră în Poliție, afaceri și politică, spune că adevărata lui reușită nu se măsoară în funcții sau în bani, ci în foștii studenți care îi spun, ani mai târziu, că un sfat primit la momentul potrivit le-a schimbat viața. Iar dacă ar lua-o de la capăt, spune că ar alege același drum: acela de a forma oameni.