500 de intervenții ale Ambulanței Teleorman în minivacanța de Paște
Pe durata minivacanței de Paște, Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman a fost solicitat de aproape 500 de ori pentru intervenții medicale, fie pentru acordarea primului ajutor, fie pentru transportul persoanelor implicate în accidente rutiere sau cu diverse afecțiuni de sănătate.
Printre cazurile gestionate s-au numărat și doi bicicliști aflați sub influența alcoolului, care au suferit răni ușoare, dar au refuzat transportul la spital. Tot în această perioadă, echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul a șase persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 92 de ani. Printre acestea, doi bărbați de 50 și 54 de ani au decedat în condiții tragice: unul a fost găsit spânzurat în localitatea Didești, iar în cazul celuilalt, din Ciolănești Deal, moartea este considerată suspectă.
De asemenea, echipajele SAJ au fost chemate să intervină în peste 40 de situații de agresiuni și conflicte fizice, dar și în cazuri de intoxicații sau accidente vasculare. Cele mai frecvente solicitări au fost pentru pacienți care acuzau dureri abdominale sau lombare.
În total, ambulanțele SAJ Teleorman au realizat 75 de transferuri interclinice, iar peste 50 dintre intervențiile din această perioadă au fost încadrate la urgențe de cod roșu.