De foarte multe ori, diferenta intre viata si moarte o face primul ajutor, pe care putini stiu sa il acorde corect.
Cu ocazia zilelor pompierilor, ISU Teleorman a organizat “Maratonul primului ajutor”, in cadrul caruia aproape 300 de elevi au invatat, sau, cel putin, au vazut, la nivel teoretic, cum trebuie acordat primul ajutor.
Aproape 300 de copii și cadre didactice au participat la Maratonul Acordării Primului Ajutor, activitatea organizată de ISU Teleorman cu prilejul Zilei Pompierilor din România.
Activitatea s-a derulat la Centrul Multifuncțional pentru Tineret din Alexandria, iar aproape 300 de copii și cadre didactice au învățat de la salvatori cum să acorde primul ajutor în diferite situații de urgență.
Prezentările și demonstrațiile au fost efectuate de personalul specializat SMURD, care a fost sprijinit de mai mulți voluntari ai unității, din cadrul proiectului „Salvator din Pasiune”. De asemenea, măsurile de prim-ajutor au fost adaptate la nivelul de înțelegere al celor care au participat, specifice vârstei, însă au fost vizate, în principal, dezobstrucția căilor aeriene, poziția laterală de siguranță și leziunile ușoare (hematoame, echimoze, entorse, luxații, etc.).
Pentru a înțelege importanța cunoașterii măsurilor de prim ajutor, voluntarii ISU Teleorman au realizat, sub coordonarea formatorului SMURD, câteva demonstrații privind acordarea primului ajutor în diferite situații de urgență.
Pompierii au profitat de prezența numeroasă a elevilor pentru a-i învăța și cum să se comporte în cazul izbucnirii unui incendiu sau producerii unui cutremur, atât acasă, cât și la școală. Suntem convinși că mesajul nostru de astăzi va fi transmis și părinților, iar împreună vor știi cum să fie mai în siguranță.