Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat astăzi un contract de finanțare în valoare de peste 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Teleorman. Alături de oficialul guvernamental s-au aflat directorul general al SC APA SERV SA, Marius Ciprian Gurban, și președintele ADI Teleormanul, Augustin Ioan.
Proiectul este finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă și are ca obiectiv extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din mai multe localități ale județului. În prima etapă, investițiile se vor derula în municipiile Alexandria, Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede, orașele Videle și Zimnicea, precum și în comunele Lița, Segarcea Vale și Năsturelu.
„Această primă etapă de finanțare reprezintă o operațiune de importanță strategică, datorită căreia peste 81.000 de oameni vor avea apă potabilă de calitate, iar gospodăriile în care locuiesc peste 23.000 de persoane sunt conectate la infrastructura de canalizare. Prin proiecte precum acesta ne asigurăm că banii europeni schimbă vieți și asigură recuperarea decalajelor de dezvoltare în zonele mai puțin dezvoltate”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Printre lucrările prevăzute se numără:
- instalarea a 120 km de conducte de alimentare cu apă,
- construirea a 168 km de conducte pentru colectarea apelor uzate,
- realizarea a 7 stații de tratare a apei.
Această primă etapă este programată să se încheie în anul 2027. Continuarea proiectului, printr-o a doua etapă de investiții, va fi condiționată de atingerea unui progres financiar de minimum 80% în cadrul primei faze. Etapa ulterioară va extinde lucrările în 13 unități administrativ-teritoriale, incluzând localități deja menționate, dar și comune precum Orbeasca, Ciuperceni, Traian, Seaca și Islaz.
La finalul celor două etape, aproximativ 95.000 de locuitori ai județului Teleorman vor beneficia de acces la apă potabilă sigură și locuințele a circa 36.000 de persoane vor fi conectate la rețele moderne de canalizare și epurare a apelor uzate.
Proiectul marchează un pas important în direcția modernizării infrastructurii de utilități publice și a reducerii inechităților dintre regiunile României.